11.08.2022 00:19

Parcare cu 115 locuri pe locația unui fost punct termic!

Parcare cu 115 locuri pe locația unui fost punct termic!
Galerie foto

*„Este vorba despre o campanie pe care o derulează Primăria Municipiului Târgoviște de regenerare urbană, în aceste zone, unde înafara faptului că arătau urât, împiedicau și parcarea mașinilor, dar și dezvoltarea zonelor”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan

 

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan a susținut ieri o conferință de presă  în teren, respectiv pe strada Diaconu Coresi din Microraionul 4 (cartierul „Radu cel Mare”) unde începe implementarea unui proiect important pentru această zonă! Este vorba despre realizarea unei parcări care va genera aproximativ 115 noi locuri de parcare, de care această zonă are mare nevoie. Investiția se realizează pe locul unui fost punct termic. Edilul a fost însoțit de viceprimarii municipiului Târgoviște, Monica Ilie și Cătălin Rădulescu, dar și de administratorul public Gabriel Boriga.

„Aici discutăm despre un proiect mai amplu pentru că proiectul cuprinde atât investiția de aici de pe Diaconu Coresi, cât și investiția de pe strada Virgil Drăghiceanu, unde se face tot o parcare și investiția de pe strada Doctor Marinoiu, din centrul municipiului Târgoviște. Prin urmare, se vor crea trei parcări undeva la 150-160 de locuri noi de parcare. Ceea ce este specific și pentru această parcare și pentru parcarea de pe Virgil Drăghiceanu este că mare parte din parcare se construiește pe locația unui fost punct termic. Aici am desființat total aceste puncte termice care reprezentau focare de infecție și mai avem de asemenea probleme pe care urmează să le rezolvăm în perioada următoare. Ca exemple, aș menționa punctul termic de pe strada Pandurilor, din microraionul numărul 12, care de asemenea, va fi transformat în parcare. Sper ca anul acesta să începem lucrările. Mai avem punctul termic din micro 8, care de asemenea va fi desființat, urmând ca acolo să realizăm un loc de joacă. Este vorba despre o campanie pe care o derulează Primăria Municipiului Târgoviște de regenerare urbană, în aceste zone, unde în afara faptului că arătau urât, împiedicau și parcarea mașinilor, dar și dezvoltarea zonelor. În afară de parcare se vor amenaja spații verzi, va fi extins sistemul de iluminat public, deci va fi o zonă total schimbată”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, la conferința de presă din micro 4.

 

 

Violeta Stanciu