22.02.2023 00:17

Oamenii legii au ajuns să facă și pe „femeia de serviciu”

Oamenii legii au ajuns să facă și pe „femeia de serviciu”
Galerie foto

*„Nu avem decât o femeie de serviciu pe tot sediul IPJ Dâmbovița, pentru 3 clădiri, iar celelalte subunități... nu au femeie de serviciu” *„Deci noi trebuie să ne gospădărim singuri... Poliția Municipală nu are de mulți ani femeie de serviciu, iar cei care trebuie să asigure curățenia în sediu sunt polițiștii”

 

Nevoia de a face economie, din cauza crizei energetice actuale și implicit a facturilor mari care tot vin de la companiile de gaze, energie, apă, și nu numai, nu pare să fie o problemă pentru polițiștii dâmbovițeni pentru că aceștia sunt obișnuiți cu lipsurile și au deja... economia în sânge! Acest lucru nu se întâmplă de azi, de ieri, la Poliția Dâmbovița, ci de foarte mult timp.

Cel puțin așa ne-a lăsat să înțelegem liderul de sindicat al polițiștilor dâmbovițeni, Florin Bălan care ne-a declarat că oamenii legii au fost căliți de mult timp pentru vremurile actuale. Numai că s-a ajuns deja mult prea departe, pentru că, din cauza unei economii prost înțelese, oamenii legii au ajuns să facă și pe „femeia de serviciu”, pentru că în momentul de față doar sediul IPJ Dâmbovița dispune de femeie de serviciu, adică de una singură... pentru trei clădiri. În rest, Dumnezeu cu mila!

„Noi făceam economii și înainte de criza aceasta energetică pentru că de regulă banii alocați pentru cheltuieli sunt puțini, având în vedere că nu avem decât o femeie de serviciu pe tot sediul IPJ Dâmbovița, pentru 3 clădiri, iar celelalte subunități... nu au femeie de serviciu. Deci noi trebuie să ne gospădărim singuri. Și înainte stingeam lumina când plecam. Poliția Municipală nu are de mulți ani femeie de serviciu, iar cei care trebuie să asigure curățenia în sediu sunt polițiștii. Nici la posturile comunale nu există femeie de serviciu, este tot la fel, polițiștii fac și curățenie, au wc-ul în fundul grădinii... Problema este că nu se fac eforturi să se umble puțin la legislație să se spună că primăriile pot aloca sume de bani pentru reabilitarea posturilor comunale pentru că până la urmă postul local este al obștii, al cetățenilor din localitate chiar dacă aparține Ministerului Afacerilor Interne. Postul deservește populația, trebuie să existe o normă legală pentru ca primăria să poată investi în aceste sedii. Acum nu poate să investească pentru că nu permite legislația. Se poate stabili, prin legislație, ca MAI împreună cu primăria să administreze aceste spații”, ne-a semnalat președintele de sindicat de la Poliția Dâmbovița, Florin Bălan. Un exemplu elocvent în acest sens este Poliția Municipală Târgoviște unde, potrivit liderului de sindicat, s-a lucrat până la sfârșitul anului 2022 pe bucățele, în funcție de fondurile primite. ,,Se primesc bani cu țârâita... S-au făcut diverse amenajări, diverse renovări, dar vă dați seama că durează. Este o fostă școală care nu a funcționat o perioadă de timp și care necesită o reabilitare amplă și deci fonduri destul de mari”, a declarat liderul de sindicat al polițiștilor dâmbovițeni, Florin Bălan.

 

 

Violeta Stanciu