16.08.2021 00:21

Neimpozitarea salariului minim, "un act de neseriozitate"!

Neimpozitarea salariului minim,
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, insistă pe tema neimpozitării salariului minim pe economie, acesta fiind de fapt un punct important, dar neîndeplinit încă, din programul de guvernare al celor de la USR PLUS! Datele statistice spun că, în România, circa 1.600.000 de angajați sunt plătiți cu salariul minim pe economie, care înseamnă aproximativ 1400 de lei net, restul de aproape 1000 de lei reprezentând impozitele aferente acestui salariu. Președintele Sindicatului „Valahia” Târgoviște, Nicolae Dragodănescu nu crede că această promisiune va putea fi onorată, pentru că nu se cunoaște momentan cine va suporta plata contribuțiilor la stat aferente salariului minim, astfel încât oamenii să nu fie afectați atunci când vor ieși la pensie sau atunci când vor apela la sistemul de sănătate.Mai mult de atât, liderul de sindicat susține că s-au mai făcut astfel de „năzbâtii” și atunci când sau dat facilități fiscale în domeniul construcțiilor, fără să li se spună oamenilor că nu li se mai reține și nu li se mai virează contribuția de pensie privată obligatorie. Deci tot salariații vor avea de suferit, pe viitor, atunci când se vor pensiona, pentru că s-a tăiat tot de la ei pentru a a li se da acel surplus la salariu. ,,Neimpozitarea salariului minim este... un act de neseriozitate. În momentul în care ai venit în campanie și ți-ai făcut campanie cu zero taxe pe salariul minim tu trebuia să știi din start că dacă vei ajunge la guvernare vei știi ce să pui în locul acelor taxe, de unde se aduc acele taxe care să completeze bugetul de stat... Și atunci veneai cu zero taxe pe salariul minim, salariatul nu era prejudiciat la plata contribuțiilor la sănătate, pensii și tot ce trebuie acolo și tu trebuia să știi că respectivele sume care ajungeau la bugetul de stat, pentru că este vorba de 32%, plus încă 10% impozit...La un salariu minim înseamnă destul de mulți bani, în jur de 1000 de lei care se duc la bugetul de stat. Ei trebuia să facă un calcul foarte simplu, câți salariați avem cu salariul minim, avem 1,5 milioane de oameni înseamnă atâtea miliarde pe lună, atâtea miliarde pe an, de unde luăm banii acești? E ușor să promiți și după aceea să spui că încercăm pe un eșantion și au ales eșantionul care are impactul cel mai mic...Au ales un eșantion, din HORECA, unde salariații sunt foarte puțini, din totalul salariaților. Încă nu este foarte clar ce se va întâmpla cu contribuțiile lor, care va fi soarta contribuțiilor oamenilor la sistemele sociale... Să știți că s-au mai făcut năzbâtii din astea... au dat facilități fiscale în domeniul construcțiilor, dar nu le-au spus până la capăt sau noi nu am înțeles pentru că contribuția de pensie privată obligatorie nu se mai reține și nu se mai virează și oamenii aceștia vor avea de suferit. Când i s-a spus omului că va avea în plus 200 de lei net la salariu, ceea ce este un lucru bun, dar nu i s-a spus că de fapt s-a luat din altă parte. Chestia asta nu i s-a mai spus, ceea ce este nedrept. Dacă așa vor face și cu zero taxe pe salariul minim... Ne dorim asta, dar trebuie să găsească soluții pentru completarea sumelor la bugetul de stat în așa fel încât oamenii să nu fie afectați la sistemele de asigurări. Să vedem cum curg contribuțiile, cine plătește, de unde se încarcă contribuția de CAS și CASS. E o nebuloasă!”, a declarat președintele Sindicatului „Valahia” Târgoviște, Nicolae Dragodănescu.