06.08.2021 00:25

"Liberalizarea provoacă explozia prețurilor"


Galerie foto

❚ „Probabil se vor alinia prețurile cu Occidentul, pentru că tendința așa va fi, cel mai probabil, iar salariile vor rămâne jos...” ❚ „Dacă nu ar fi avut oamenii șansa să plece din țară, România ar fi fost întro permanentă răscoală, dar românii au găsit refularea aceasta, au găsit soluția să se ducă să muncească în altă țară, pentru a-și îmbunătăți nivelul de trai. Altfel i-ar fi alergat cu furci și cu topoare pe ăștia de aici, care au construit sistemele astea de 2 lei care nu protejează muncitorul de niciun fel”

 

VIOLETA STANCIU


Au crescut prețurile la toate produsele alimentare și nealimentare, iar majorările vor continua și în perioada următoare, pentru că nu sunt semnale de potolire a acestora! Producătorii de alimente, și nu numai, spun că depind, la rândul lor, de creșterea prețurilor la utilități, respectiv la gaze, energie, combustibili, care au luat-o razna rău de tot. Guvernanții văd creșteri... pe la salariul mediu pe economie, dar nu se întreabă cum reușesc să trăiască cei peste 1,5 milioane de angajați din salariul minim pe economie în condițiile în care prețurile cresc aproape lunar... ,,Angajații cu salarii mici suferă, așa cum au suferit întotdeauna ... Acum este încă un moment în care suferă și mai mult, pentru că prețul energiei a crescut și va crește în continuare, cu toate că piața liberalizată ar fi trebuit să spună altceva... De unde rezultă că liberalizarea, în loc să aducă concurență, aduce dictatură în piață. Nu era mai bine să fie o piață reglementată în care statul intervine și nu îți permite decât un minim de profit acolo, când ai un monopol asupra energie, asupra resurselor, pe când așa zisa piață liberă în loc să ducă la scăderea prețurilor la energie și la gaze, dimpotrivă au crescut și vor crește în continuare. Probabil se vor alinia prețurile cu Occidentul, pentru că tendința așa va fi, cel mai probabil, iar salariile vor rămâne jos. Dacă nu ar fi avut oamenii șansa să plece din țară, România ar fi fost într-o permanentă răscoală, dar românii au găsit refularea aceasta, au găsit soluția să se ducă să muncească în altă țară, pentru a-și îmbunătăți nivelul de trai. Altfel i-ar fi alergat cu furci și cu topoare pe ăștia de aici, care au construit sistemele astea de 2 lei care nu protejează muncitorul de niciun fel”, ne-a declarat liderul de sindicat, Nicolae Dragodănescu. ,,La Bruxelles, oficialii Comisiei Europene ne-au spus că unii dintre cei mai înfocați nesusținători ai salariului minim la nivel european au fost tocmai europarlamentarii noștri’’ Acesta este ferm convins că salariul minim pe economie nu va înregistra, anul viitor, o creștere care să acopere toate majorările de până acum.... ,,Ultima dată salariul minim pe economie a crescut cu 30 de lei... Nu acoperă nici măcar inflația... Sigur că salariul minim trebuie să crească, problema este cu cât va crește, pentru că am constatat că europarlamentarii români.... Știți că noi am făcut o Caravană care s-a dus pe la Bruxelles... cu jalba în proțap, să ne plângem acolo.... La Bruxelles, oficialii Comisiei Europene ne-au spus că unii dintre cei mai înfocați nesusținători ai salariului minim la nivel european au fost tocmai europarlamentarii noștri. Noi am rămas blocați când am auzit chestia asta. România în loc să găsească o soluție unitară, să intervenim pe plan european cu o reglementare minimă, cu un coș minim, cu o formulă de calcul a unui salariu minim la nivel european, ai noștri europarlamentari s-au opus. Asta ar trebui să ne dea de gândit.... Profită de faptul că acolo nu-i vede nimeni, că nu le vedem activitatea, cum o vedeam pe a celor de aici. Este simplu să nu faci nimic, ba dimpotrivă să mai pui și bețe în roate’’, a punctat președintele Sindicatului ,,Valahia’’ Târgoviște, Nicolae Dragodănescu.