08.06.2023 00:10

Fără noutăți legate de Chindia

Fără noutăți legate de Chindia
Galerie foto

Au trecut aproape trei săptămâni de la meciul cu FC Voluntari, primul pe stadionul „Eugen Popescu” de la promovarea în primul eșalon și ultimul în SuperLiga, pentru că la finalul acelui joc, echipa care era antrenată de Toni Petrea a retrogradat în liga secundă. Suporterii formației târgoviștene așteptau schimbări în cadrul clubului dâmbovițean. Toni Petrea este singurul care a plecat de la Chindia, deși fanii, dar și o parte dintre specialiști, așteptau și plecarea președintelui Marcel Ghergu.

În afara faptului că acesta s-a declarat încântat de faptul că FCSB ar putea evolua la Târgoviște, nu avem nicio noutate legată de statutul acestuia în cadrul clubului Chindia Târgoviște. Mare parte dintre jucătorii importanți din stagiunile precedente au fost prezentați deja la alte echipe, în schimb, nu apar informații legate de prelungirea contractelor unor fotbaliști care au făcut parte din lotul Chindiei sau nume care ar urma să evolueze pentru formația târgovișteană în următorul sezon.

Probabil acest lucru este impactat de faptul că nu s-a numit un antrenor principal, care să facă strategia pentru noua stagiune, împreună cu cei din conducerea clubului. A trecut deja destul de mult timp, cred că ar trebui să apară informații, mai ales că și Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, a anunțat că își dorește ca Marcel Ghergu să fie înlocuit.

Este o perioadă tare agitată în cadrul clubului târgoviștean. Faptul că a retrogradat din prima ligă nu o face pe Chindia favorită la promovare în stagiunea următoare. Fără o strategie sănătoasă și fără oameni implicați și inspirați, Chindia o să sufere în sezonul următor. Din păcate, nu există noutăți legate de activitatea clubului condus de Marcel Ghergu.

Probabil că suporterii Chindiei merită mai mult respect și merită să afle ceea ce se întâmplă cu echipa pe care o iubesc. Au bătut țara în lung și-n lat pentru echipa de lângă Turnul Chindiei și merită să afle ce urmează pentru clubul târgoviștean. Nu cred că această liniște este bună, mai degrabă produce și mai multă agitație în jurul unei echipe măcinată deja de multe probleme.

 

 

Cosmin Sava