21.02.2024 00:15

"Ecouri din Bucegi" o apariție surpriză în peisajul presei culturale dâmbovițene


Galerie foto

Pe un plai pitoresc al Carpaților dâmbovițeni, la Pietroșița, joi, 15 februarie a.c., de ziua națională a lecturii, găzduită de „Casa generațiilor” a fundației omonime, a avut loc un eveniment cultural, am putea spune, surpriză: lansarea revistei de informație și cultură „Ecouri din Bucegi”, care apare și sub egida Societății Scriitorilor Târgovișteni și a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România/UZPR. De ce a fost o surpriză? Pentru că într-o vreme când online-ul a invadat piața presei, iar social media – și benefică, dar și subversiv manipulatoare – s-a substituit, chiar cu violență, lecturii publicației tipărite, aceasta aflându-se acum aproape în „moarte clinică”, cel puțin în România, a aduce pe lume o revistă, realizată, tehnologic editorial clasic, este un act surprinzător de curaj, însă și de dăruite față de semeni. Un act pe care inițiatorii săi și ai fundației și l-au asumat riscând, soții Domnica și Dumitru Vărzaru, ingineri pensionari, fervenți iubitori de cultură, și, iată, creatori de faptă culturală, considerând că aveau o datorie în acest. Iar în omul de cultură George Coandă au găsit mentorul profesionist care le-a dat, la rându-i, o pasionată mână de ajutor. Așadar, joi, 15 februarie, invitați fiind membri dâmbovițeni ai Uniunii Scriitorilor, Societății Ziariștilor Profesioniști din România, alți oameni de cultură, amfitrioni fiindu-le Domnica și Dumitru Vărzaru, George Coandă, în dubla calitate de președinte al Juriului de onoare, de disciplină și arbitraj și de Superior al Ordinului Ziariștilor din UZPR, moderând evenimentul, a fost recomandat primul număr al revistei „Ecouri din Bucegi”. Scriitorii și publiciștii George D. Piteș, Constantin Voicu, Georgeta Carmen Popescu, Maria Panțuroiu, Luminița Gogioiu-Pântea, Diana Scarlat, Nicu Iancu Vali, Liviu Brezeanu, au apreciat la superlativ revista, apoi au oferit și un regal de poezie… citită. Sumarul revistei, care îmbogățește tabloul presei culturale dâmbovițene, este atractiv prin rubricile sale, dintre care amintim, ilustrativ, „Evenimente”, „Fascinația artelor”, „Orizont literar”, „Din lada cu zestre” sau „Caleidoscop”. Să urăm revistei „Ecouri din Bucegi” să-i fie profunde și îndelungate… ecourile în timp și în conștiința cititorilor săi.