18.01.2023 00:12

Două noi investiții pentru 2023

Două noi investiții pentru 2023
Galerie foto

În ultimii ani, comuna Raciu a cunoscut mai multe investiții importante,  pentru infrastructura rutieră, educațională, sanitară sau sportivă. Acum, la început de an, administrația publică locală are o listă plină cu noi obiective pe care le țintește pentru 2022. Printre acestea se numără alte două proiecte importante pentru comună. Potrivit primarului Vasile Grădinaru, sunt pregătite proiectele ce privesc amenajarea unui teren de fotbal în satul Raciu și extinderea rețelei electrice de distribuție în toată comuna. Edilul șef, Vasile Grădinaru a oferit detalii despre cele două investiții.

„Pregătim mai multe proiecte în acest an. Primele două dintre ele pentru care vom acționa sunt amenajarea unui teren de fotbal în satul Raciu, prin bugetul local. Vrem să oferim posibilitatea de a se organiza meciuri de fotbal acolo în campionatul județean. Nu în ultimul rând, vrem să le dăm șansa localnicilor să aibă un spațiu unde pot face mișcare. O să avem licitație pentru acest proiect și să sperăm că lucrurile se vor mișca repede. Totodată, vom avea și o extindere a rețelei electrice de distribuție în comuna noastră, pe strada principală, DJ 702 B, de la kilometrul 47 – 380, până la kilometrul 780. Acest proiect va fi realizat prin fonduri de la bugetul local” , a transmis primarul comunei Raciu, Vasile Grădinaru.

Grad de încasare ridicat al taxelor și impozitelor locale la Raciu în 2022

Autoritățile locale din comuna Raciu sunt mulțumite de gradul de încasare al taxelor și impozitelor înregistrat anul trecut. Aproximativ 90% dintre contribuabili au venit la ghișee să-și achite taxele obligatorii, iar primarul Vasile Grădinaru a transmis că în localitatea sa sunt cetățenii serioși, care înțeleg importanța de a-și achita la timp taxele și impozitele.

„Putem spune că avem un procent bun de încasare al taxelor locale pentru anul trecut. Aproximativ 90% dintre contribuabili au venit să-și achite taxele, acesta fiind și procentul în jurul căruia ne învârtim în fiecare an. Pe această cale, vrem să-i îndemnăm pe oameni să vină până pe 31 martie 2023 să-și achite taxele, astfel încât să beneficieze de acea bonificație de 10%” , a declarat primarul comunei Raciu, Vasile Grădinaru.

 

 

Ștefan Khalil