31.03.2023 00:18

Atmosferă de primăvară în CLM Târgoviște

Atmosferă de primăvară în CLM Târgoviște
Galerie foto

Ieri, 30 martie, a avut loc ședința ordinară a Consiliului Local Municipal (CLM) Târgoviște, aferentă acestei luni. La ședință au participat 19 consilieri dintre cei 21 de aleși locali. Aceștia au votat la foc automat cele 30 de proiecte de pe ordinea de zi, fără să aibă nelămuriri sau alte intervenții pe parcursul celor aproximativ 16 minute cât a durat ședința.

Deși luna trecută întrunirea a fost una cu scântei, în care reprezentanții partidelor din Consiliu Local ne-au adus aminte de campania electorală din 2020, iată că de această dată, atmosfera a fost una cât se poate de liniștită. Probabil că venirea primăverii i-a bine dispus pe consilierii locali, care au lăsat pentru un moment răfuielile politice.

Marele absent al ședinței a fost președintele PNL Târgoviște și liderul consilierilor liberali din CLM Târgoviște, Aurelian Cotinescu. Absența lui i-a lăsat fără glas pe consilierii PNL, care nici măcar nu s-au abținut la vreun proiect suspus spre aprobare.

La final, președintele ședinței, viceprimarul Monica Ilie, l-a propus pe consilierul Costin Cozma să prezideze întrunirea de luna viitoare. La fel ca proiectele de pe ordinea de zi, aleșii locali au votat fără nicio reținere această sugestie, ședința terminându-se într-o atmosferă veselă, cu glume între consilieri, ca înainte de week-end.

 

 

Ștefan Khalil