17.01.2013 00:18

„Să ţinem pixul în poziţie de luptă”

Galerie foto

Interviu în exclusivitate

cu poetul și jurnalistul Lucian Avramescu

Alina Mavrodin Vasiliu: Este Ziua Culturii Naţionale, o serbăm la Târgovişte cu un om excepţional, i-am citit poeziile, îi citim editorialele în Jurnalul Naţional. Nu puteam pierde ocazia să vorbim cu jurnalistul Lucian Avramescu.

Lucian Avramescu: Salut oamenii din această zonă minunată pe care o cunosc din tinereţe, adică o cunosc de-o veşnicie şi-un pic. M-am simţit întotdeauna acasă aici, eu fiind din Prahova, dar vecinătăţile noastre de peste gard fac şi alăturări de suflet. M-am simţit întotdeauna bine aici, am prieteni aici, am colege jurnaliste frumoase şi vioaie aici. Şi mai e şi Ziua lui Eminescu azi.

„Eminescu – terfelit de argați culturali bãsiști”

Rep.: E şi Ziua lui Eminescu, nu e puţin lucru într-o vreme când cei care au distrus această ţară şi care luptă din greu să distrugă şi cultura naţională se ocupă vârtos cu distrugerea lui Mihai Eminescu, ca şi cum acest lucru s-ar putea întâmpla. Aici este o baricadă a presei în Dâmboviţa, Trustul Artpress, ce a mai rămas din el după prigoana PDL-istă, întrucât televiziunea TV Artpress, cea mai tare din Târgovişte, ne-a fost spulberată. Însă suntem cu Jurnal de Dâmboviţa, cotidianul ai cărui jurnali şti au strigat pentru prima oară în România „Jos cenzura! Salvaţi cultura!”. Se întâmpla în 2010, când fosta putere PDL-istă desfiinţa instituţiile de cultură din Târgovişte, două instituţii emblematice pentru Târgovişte, Filarmonica „Muntenia” şi Teatrul „Tony Bulandra”. Oamenii de cultură, directorii acestor instituţii, au fost prigoniţi pentru că nu erau politruci, iar jurnaliştii ca şi noi, care au luptat ca aceste lucruri să nu se întâmple, au suportat prigoana cruntă PDL-istă care a lăsat urme foarte adânci. Iată cum s-au scris câteva pagini din această cultură dâmboviţeană. Suntem aici ca să ne amintim şi de lucrurile acestea, nu-i aşa, mai cu seamă că sunt în nota editorialelor dumneavoastră.

L.A.: Stimată colegă, îmi dau seama că şi pentru dvs, ca şi pentru mine, lucrurile acestea sunt mai apropiate de ceea ce ni s-a întâmplat. Nu aş vrea să le reiau în această zi, a culturii române, decât într-o uşoară notă de regret în amintire. Aţi pomenit de Eminescu, terfelit în zilele noastre de nişte argaţi culturali băsişti. Aş fi crezut că lucrurile astea nu se mai petrec, dar iată că se petrec şi reînvie mereu, partea urâtă din noi iese mai degrabă la suprafaţă decât ies lucrurile frumoase. Dar Eminescu nu a fost înjurat numai azi, şi nu numai de culturalnicii PDL-işti, a fost înjurat de când a existat. Eu evocam acele versuri, acea replică urâtă care a ieşit de sub condeiul lui Macedonski, când Eminescu la 33 de ani, pierzându-şi minţile, trecea la balamuc. „Un ins pretins poet acum/ Păşi pe cel mai jalnic drum/ L-aş plânge dacă-n balamuc/ Destinul lui n-ar fi mai bun”. Păi când s-a scris aşa în vremea lui Eminescu, să nu ne mirăm că scrie şi Patapievici. El a avut acest blestem, l-a cărat după el şi după moarte, l-a cărat şi l-a diseminat şi în zonele exegeţilor, chiar şi ce scrie Călinescu că Eminescu nu este român. Am recitit de curând viaţa lui Eminescu scrisă magistral de George Călinescu şi sunt vreo 15 origini posibile ale lui Eminescu. Unii au scris că este suedez, unii au scris că este de origine rusă, că ar fi turc, polonez, i-au găsit nişte unchi în zona Cracoviei. Orice era, doar român nu era Eminescu.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Rep.: Nu cumva a suportat prigoana poetul Mihai Eminescu din cauza jurnalistului Mihai Eminescu? Vorbim despre atitudinea sa critică la adresa puterii de atunci.

L.A.: În cei şapte ani, parcă şapte ani a fost la „Timpul”, când îşi blestema zilele că este ziarist şi scria singur ziarul, zicea: „aştept telegramele Havas, n-ar mai veni şi scrie-mi-ar numele pe mormânt”. Jurnalismul lui este cea mai teribilă radiografie a guvernării din acei şapte ani. Întâmplarea face ca aceste, nu îngădui eu comparaţia, dar mă trag şi eu din Eminescu, aşa cum vă trageţi şi dvs şi ne tragem cu toţii, fiecare suntem o bucăţică din Eminescu...

Rep.: Şi mi-aţi anticipat întrebarea. Jurnalismul dvs?

L.A.: Cei şapte ani comprimaţi în ultimele trei volume de ciorne sunt o radiografiere, o poză tăioasă aş zice, nemiloasă aş zice, a ceea ce se întâmplă şi s-a întâmplat în viaţa politică românească în perioada pe care o numim cu toţii regimul de tristă faimă Băsescu.

„Sper ca prietenul meu Adrian Țuțuianu

să rămână un om curat și corect”

Rep.: De ce aţi ales această cale a atitudinii şi nu aţi dat la pace cu duşmanul?

L.A.: Pentru că nu mi-e în fire. În 1989 am făcut într-o Casa Scânteii pustie primul ziar în care am scris „Jos Comunismul! Jos Ceauşescu!”. Nu ştiam dacă o să supravieţuiesc acestui moment. Ceauşescu încă era, nu ştiam unde, nu ştiam că e pe la dvs, pe aici. Dar mi-am asumat această poveste cu nişte oameni de pe stradă şi am jurat atunci că nu o să mai intru în politică, într-un partid, şi o să-mi păstrez dreptul de a scrie, pentru că am trăit în cenzură. Primii mei ani de gazetărie s-au consumat în acea perioadă, eu nu sunt virgin jurnalistic, aşa cum sunt mulţi acum care au scris numai după revoluţie. Eu am fost nişte ani de zile la ziarul judeţean din Vâlcea, apoi am fost la Scânteia Tineretului, trei ani am condus suplimentul literar al Scânteii Tineretului până în 1989, dar am făcut şi primul ziar în Casa Scânteii, „Tineretul liber”, cu nişte oameni de pe stradă şi câţiva tipografi pe care i-am adus de acasă şi mi-am asumat această poveste. De atunci mi-am jurat să nu mă mai supun decât gândirii mele, conştiinţei mele, gândesc bine sau rău, aşa gândesc. Dacă oamenii mă cred sau nu mă cred, este judecata cititorului, dar nu mai scriu sub comanda nimănui. Sunt un om cu părul alb acum şi îmi păstrez până voi muri acest jurământ faţă de mine, rostit în noaptea aia în care am scos primul ziar în Casa Scânteii, „Tineretul liber”, pe prima pagină cu tricolorul găurit şi când se trăgea. Acela a fost momentul de răzbunare faţă de mine, de testament faţă de copiii mei şi nu mi-am mai îngăduit laşităţi. Mi s-a propus să fiu directorul general al televiziunii, mi s-a propus să fiu director general la Radio, mi s-a propus să iau agenţia de ştiri...

Rep.. În timpul PDL-ului?

L.A.: Nu, nu în timpul PDL-ului. În timpul PDL-ului am fost chemat să ne împrietenim, dar am refuzat orice alăturări, pentru că am simţit că este prea multă porcărie acolo, prea mult furt din banul naţional, prea multă degringoladă nenorocită, prea multă hoţie ticăloasă care a întrecut orice margini. Toate guvernele au mai ciordit, dar astea au prăduit totul. Înţeleg de la Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, care mi-e prieten mai vechi şi unul dintre politicienii pe care îl respect şi îl preţuiesc şi mă simt apropiat de el, pentru că îl simt un om curat. Eu aşa îl cunosc şi aşa sper să rămână. Înţeleg că a preluat un judeţ care nu mai are nici un sfanţ, decât nu ştiu câte miliarde datorii. Cine a făcut aceste datorii? Cei pe care îi acuzaţi că au dărâmat cultura. Au dărâmat economia, au furat tot.

Rep.: Noi i-am acuzat că furau, iar ei, în replică, au dărâmat cultura. Au dărâmat toate lucrurile frumoase la care ţineam.

L.A.: Eu sunt pe cale să mă aprind şi nu vreau.

Rep.: Să nu vă aprindeţi, dar nu se poate să nu se aprindă Lucian Avramescu, pentru că este şi poet şi scrie poezii de dragoste. Aţi văzut că v-am oferit şi eu albumul meu „Poveşti de dragoste”. Şi eu sunt de meserie îndrăgostită şi când am ieşit în Piaţa Publică cu steagul şi strigam, şi protestam, ba am acceptat să vorbesc şi la mitingul USL-ului, am simţit că trebuie să spun ceva, că nu mi-a dat Dumnezeu gură şi cuvânt şi minte şi suflet ca să tac şi să mă complac într-o mocirlă politică care face atâtea deservicii interesului public.

L.A.: Din păcate, foarte mulţi oameni din branşa noastră au pactizat mult prea uşor cu dracul, să zic aşa, şi nu numesc un drac anume, pentru că au fost mai mulţi draci. E unul mai măricel totuşi acum, dar au pactizat uşor şi s-au vândut mult prea ieftin în anii ăştia în care nu ar mai trebui să se vândă nimeni.

„Uitați dle președinte, cultura și politica”

Rep.: Iată că într-un singur trup cu doi ochi minunaţi încape şi condeiul de poet, dar şi cel viguros de jurnalist. Nu a băgat Lucian Avramescu pixul în teacă, aşa ca să-i fie mai bine pentru opera actuală şi postumă, dimpotrivă şi l-a folosit viguros ca jurnalist şi ca poet îndrăgostit de tot ce este frumos. Şi, bineînţeles, ce este mai frumos pe lume decât femeia?

L.A.: V-am dedicat toate odele de pe pământ în cărţile mele de poezie. Rep.: Un mesaj pentru dâmboviţenii care vor citi „Bună seara, iubito” şi nu numai. L.A.: Să-mi asculte cele două CDuri, „Bună seara, iubito” şi „Poeme pe zăpadă” – poezii inedite, cu atmosfera muzicală creată de nepotul meu, Alexandru Tomescu, violonist cu Stradivarius şi violonistul care are cel puţin 50 de premii internaţionale, violonistul care atunci când am fost în Filipine cu grupul de presă care îl însoţea pe preşedintele ţării, era Iliescu pe atunci, în pagina întâi a ziarelor, jumătate din pagină era cu portretul lui Alexandru Tomescu, „marele violonist din Europa vine din nou în Filipine” şi pe pagina a treia, jos, într-o ştire de patru rânduri scria că vine preşedintele României. Şi m-am dus la Iliescu şi i-am spus, „Uitaţi dle preşedinte, cultura şi politica”.

„Să ținem pixul și sabia în poziție de luptă”

Rep.: Au românii, dâmboviţenii, motive să stea liniştiţi, să doarmă liniştiţi că gata, s-a făcut schimbarea, şi de-acum democraţia nu mai este în pericol? Sau trebuie să luptăm în continuare şi ca jurnalişti, şi ca artişti, ca oameni ai cetăţii?

L.A.: Ziceaţi să nu băgăm pixul în teacă sau sabia în teacă, să stăm cu ea, dacă e posibil, într-o poziţie care să indice mereu capacitatea de a lupta şi măcar de a apăra ceea ce este sfânt în ţara asta.

Rep.: M-aţi întrebat când v-am oferit CD-ul meu „Poveşti de dragoste” dacă mai cânt. Eu mai cânt, dar ca şi dvs, să zic aşa, păstrând proporţiile, am dezertat puţin din muzica uşoară pentru că este cam uşuratică acum, după părerea mea, şi ţin şi eu în presa locală tot un fel de „jurnal de dezertor”, dar de dezertor din muzică uşuratică, şi de om care stau pe baricada presei, ca să o întăresc.

L.A.: Aţi cântat, vă rog să încântaţi în continuare.

Rep.: Iar dvs. să rămâneţi cu „Jurnalul de dezertor” la Jurnalul Naţional.

L.A.: La Jurnalul Naţional şi la A.M. Press, pentru că mai mult decât la Jurnalul Naţional public la agenţia mea de ştiri, pe site-ul ampress.

Rep.: O îmbrăţişare pentru dâmboviţeni la Ziua Culturii Naţionale, cu poetul versurilor de dragoste, Lucian Avramescu. Vă mulţumim! Citiţi-l, sunt minunate.

Alina Mavrodin Vasiliu || [email protected]