Biserica, având drept scop mântuirea și binele membrilor săi, prin cultul și învățătura ei, îndreamnă și îndrumă spre acțiuni și atitudini prin care aceștia să-și mențină vie credința, conștienți fiind că numai într-o permanentă legătură cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, pot fi beneficiarii unei vieți frumoase, atât aici, cât, mai ales, în veșnicie. Praznicile din timpul anului închinate Maicii Domnului au fost puse tocmai pentru a atrage atenția și pentru a reflecta mai mult asupra prezenței persoanei Fecioarei Maria în viața și în conștiința fiecăruia dintre noi.

Amintim aici cuvintele arhanghelului Gavriil, care la momentul Bunei-vestiri, i se adresează: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei” (Lc. 1, 28), cuvinte reafirmate de Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul (Lc. 1, 42) și regăsite în mărturisirea Fecioarei Maria: „... iată, de acum mă vor ferici toate neamurile” (Lc. 1, 48).

O mărturisim, de asemenea, ca fiind Născătoare de Dumnezeu și în această calitate o recunoaștem ca stăpână a noastră, adică acea persoană care se îngrijește de supușii săi, de noi, cei ce ne rugăm milostivirii sale. În cântările ei, Biserica o numește „împărăteasa cerurilor”, titulatură preluată din psalmii regelui David, care într-una din viziunile sale o vede stând lângă tronul Sfintei Treimi: „Șezut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită și prea înfrumusețată” (Ps. 44, 11). Așadar, numindu-l pe Fiul „Împăratul împăraților și Domnul domnilor” (I Tim. 6, 15), o numim și pe cea care L-a născut Stăpâna lumii și Maică a Cerului.

Aceste adevăruri au fost mărturisite și de strămoșii noștri, care, primind cuvântul Evangheliei de la unul dintre cei ce au cunoscut-o pe Maica Domnului - de la Sfântul Apostol Andrei, au avut conștiința ocrotirii sub Acoperământul Preasfintei, dezvoltând un cult aparte pentru Fecioara Maria. Sfinții noștri voevozi, Ștefan cel Mare, Neagoe Basarab sau Sfântul martir Constantin Brâncoveanu, ca și alți ctitori cu evlavie adâncă față de Maica Domnului, i-au ridicat frumoase locașuri de închinare, adevărate capodopere de artă, în care lumina credinței și rugăciunile să nu înceteze în veci.

Mulțimea acestor biserici și mănăstiri (multe dintre ele dăinuind și astăzi), ca și prezența vie a Preasfintei Fecioare în inimile înaintașilor noștri, au făcut ca acest pământ românesc, binecuvântat de Dumnezeu cu credința ortodoxă, să fie numit grădina Maicii Domnului: un spațiu în care sufletele celor care locuiesc aici sunt ca niște flori înmiresmate cu mireasma Duhului Sfânt și înflăcărate de dorința de a-i sluji lui Dumnezeu și Maicii Sale. 

Următori fiind acelora, să ne străduim fiecare dintre noi de a păstra această credință și de a avea, în casele noastre, o icoană a Maicii Domnului la care să ne rugăm, și astfel, să sporim în evlavie și în credință. Să nu uităm a-i mulțumi întotdeauna Născătoarei de Dumnezeu, Maica noastră, pentru toată grija ce ne-o poartă și pentru toate binefacerile pe care ni le dăruiește, ca prin rugăciune fierbinte să-i cerem ocrotirea zicând: „Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu, păzește-ne sub sfânt acoperământul tău”. Amin.

Pr. dr. Florin Vârlan, Parohia Șuța Seacă