Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



17.04.2024 00:17

Ieri,


A A

Sinaxă monahală la Arhiepiscopia Târgoviște

Sinaxă monahală la Arhiepiscopia Târgoviște

Sub președinția  Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon s-a desfășurat marți, 16 aprilie 2024, în trapeza Mânăstirii Dealu, Sinaxa monahală a stareților și starețelor din Arhiepiscopia Târgoviștei, sub genericul  celor două teme, proclamate anul acesta în Patriarhia Română și anume: „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”  și  „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.

Lucrările conferinței au fost deschise, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în biserica complexului monahal, de Mitropolitul Nifon care, în cuvântul său, a evidențiat importanța deosebită a monahismului în misiunea pastorală a Bisericii noastre, arătând rolul său marcant în istorie, faptul că este un reper de viață duhovnicească, ce sprijină intensificarea credinței în comunitățile ecleziale. De-a lungul timpului, mânăstirile au reprezentat adevărate oaze de rezistență ortodoxă contra tuturor vitregiilor vremurilor, fiind expresia vie a atașamentului față de Ortodoxie a poporului nostru.

De altfel, încă de la începuturile sale, monahismul a avut un evident rol misionar, cultural, dar și educațional, fiindcă în marile mânăstiri au fost create numeroase capodopere, au fost promovate, cu multă jertfelnicie, valorile extraordinare ale Evangheliei lui Hristos, pe care, de altfel, a fost fondată magnifica civilizație creștină. Nu întâmplător în cadrul mânăstirilor au apărut primele școli, tipografii, biblioteci, farmacii și spitale, monahii și monahiile noastre având un impresionant rol în slujirea nevoilor aproapelui. Liturghia euharistică și filantropia eclezială sunt complementare, prima inspirând-o pe cea de-a doua.

De aceea, Înaltpreasfinția Sa i-a îndemnat pe toți cei prezenți să dea dovadă și pe mai departe de spirit apostolic și misionar, să sprjine nevoile aproapelui, prin intermediul lucrării social-filantropice monahale și să promoveze valorile civilizației noastre creștine, devenind tot mai intens exemple vii de dăruire și de jertfelnicie, după modelul Mântuitorului Hristos.

După aceea, Pcuv. Dosoftei Rotaru, preot slujitor al Paraclisului Mitropolitan Krețulescu, a prezentat referatul ce a avut în centrul său cele două teme ale anului 2024 în Patriarhia Română. Au avut loc dezbateri referitoare, atât la tematica anului comemorativ-omagial, cât și cu privire la probleme curente cu care se confruntă monahii din Eparhie.

Au avut loc dezbateri cu privire la tema sinaxei, iar, apoi, toți stareții și starețele și-au prezentat mânăstirea și au evocat problemele specifice cu care se confruntă, discutând cu privire la soluțiile pe care le-au adoptat cu privire la provocările pe care le-au traversat în cadrul activității lor pastoral-misionare și administrativ-gospodărești. Au fost oferite îndrumări din partea Centrului eparhial cu privire la soluționarea unor probleme curente ale obștilor monahale, precum și pentru optimizarea activității duhovnicești. La Sinaxă, au luat parte: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Exarh al mânăstirilor, Părintele Secretar Eparhial și Părinții Consilieri de la Centrul Eparhial.

Reamintim că, în Arhiepiscopia Târgoviștei, funcționează treisprezece mânăstiri și schituri și anume: Mânăstirea Stelea, Mânăstirea Dealu, Mânăstirea Viforâta, Mânăstirea Nucet, Mânăstirea Cota 1000, Mânăstirea Peștera, Mânăstirea Bâldana, Mânăstirea Bunea, Mânăstirea Pătroaia, Mânăstirea Runcu-Leaota, Schitul Runcu-Cucuteanca, Schitul Sf. Ioan Botezătorul și Schitul Sf. Filofteia-La Stejari.

 

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei

 




Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?
Cristian Stan și Corneliu Ștefan și-au depus candidaturile la Primăria Târgoviște și Consiliul Județean
Ziua Internațională a Dansului, sărbătorită la Târgoviște
Fiscul dâmbovițean a pus ochii pe saloanele de înfrumusețare
Crește numărul de salariați în județul Dâmbovița
Întreruperi de energie electrică programate
Orașul Titu anunță finalizarea proiectului ”Reabilitare și extindere spații verzi în oraș Titu”
România de peste Prut în cătarea criminală a Kremlinului (II)
Nou record de călători pentru transportul public local
Complexul de Natație se pregătește de noul sezon estival


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Oportunitate sau blocaj pentru aderarea Moldovei la UE?

Într-o Europă marcată de schimbări semnificative și redefiniri ale priorităților sale strategice, conceptul de autonomie strategică europeană devine tot mai accentuat în peisajul politic și economic al continentului. Republica Moldova, aflată la granița de est a Uniunii Europene, a pornit timid, dar cu determinare, pe calea integrării europene, fiind afectată de dinamica schimbărilor regionale și globale.

[citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale