A cincea duminică a Postului Mare este închinată Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Amintirea vieții sale pilduitoare, rânduită acum, se dorește a fi încă un sprijin al urcușului nostru spiritual pe care trebuie să îl întreprindem nu numai într-o perioadă de post ci și în întreaga noastră viață așa încât să întâmpinăm ziua de mâine fiind mai buni decât am fost ieri.

Potrivit scrierii sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, Sfânta Maria Egipteanca trăiește în secolul al IV-lea d. Hs. în Alexandria Egiptului și, încă de tânără, se abandonează plăcerilor trupești, ducând o viață desfrânată. Dar, cum lumina lui Dumnezeu luminează și în cel mai adânc întuneric, tânăra desfrânată se întâlnește cu un grup de pelerini care doreau să ajungă la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Sfintei Cruci și pe care hotărăște să îi urmeze în Țara Sfântă. Ajunsă la Ierusalim, merge să se închine la lemnul Sfintei Cruci dar o forță nevăzută o împinge afară din biserică.

Atunci tânăra Maria înțelege care este motivul pentru care este împiedicată să intre în biserică și se retrage rugându-se Maicii Domnului și făgăduind că, după ce va vedea lemnul Crucii, se va lepăda nu doar de obiceiurile ei cele rele ci chiar și de lume. Așa reușește să intre în biserică și, pentru a-și împlini făgăduința, având puțină hrană la ea, pleacă în pustiul Iordanului unde viețuiește 47 de ani neștiută de nimeni până când, la sfârșitul vieții, este întâlnită de un călugăr, Sfântul Zosima. Acestuia, Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca îi povestește întreaga sa viață, primind pentru ultima dată Sfintele Taine pentru ca mai apoi să treacă la cele veșnice.

Istoria vieții sfintei Maria Egipteanca nu este una impresionantă prin amploarea ei, nici prin mulțimea unor fapte remarcabile pe care le consemnează sinaxarul bisericii ci prin forța de care ea dă dovadă lepădându-se de obiceiurile ei păcătoase adânc înrădăcinate în viața de zi cu zi pentru a-și câștiga mântuirea. Ea se înscrie, astfel, într-o categorie de sfinți anticipată de mântuitorul Hristos în pilda Fiului risipitor.

Privind la viața ei, înțelegem că mântuirea nu e refuzată nimănui câtă vreme omul se întoarce spre Dumnezeu, se leapădă de cele nevrednice din viața sa și caută viața veșnică. Așa, păcatul nu mai e o suferință fatală ci o suferință identificată împotriva căreia trebuie luptat ca împotriva unui rău care aduce nefericire și moarte.

Oameni precum Sfânta Maria Egipteanca au înțeles că păcatul pare o sursă de fericire de bucurie și de mulțumire dar că el este doar o haină frumoasă și înșelătoare în care diavolul îmbracă moartea, moartea sufletului și a trupului deopotrivă. Înțelegând aceasta fiicele și fiii risipitori, câți vor fi viețuit până acum sub soare, au ales să se îndepărteze de strălucirea înșelătoare a bucuriilor vremelnice și să-și îndepărteze patimile prin alegeri uneori radicale precum cel al sfintei de astăzi, care se retrage în pustiu pentru tot restul vieții sale.

Hristos prin cuvintele sale: „Iar dacă ochiul tău cel drept te smintește pe tine, scoate-l și aruncă-l de la tine, căci mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat în gheenă” pare că ne cere gesturi radicale însă el nu așteaptă de la noi decât curajul de a îndrepta ce e de îndreptat fără să sluțim trupurile sau fără să ne abandonăm angajamentele sociale firești.

Nu luptăm împotriva trupurilor noastre ci împotriva păcatelor și a slăbiciunilor noastre. De aceea El așteaptă de la noi hotărârea și curajul de a scoate din viața noastră ceea ce e rău, nevrednic și pierzător de suflet pentru că nu ochiul e cel care înlesnește drumul spre păcat ci, mai degrabă, lipsa unor repere izvorâte din credință sau lipsa determinării în urma aceste repere.

De aceea exemplul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca trebuie să fie unul care să ne întărească convingerea că, pentru a te întoarce către Dumnezeu în orice stare te-ai afla, nu e nevoie de o putere care nu e dată oamenilor. Această putere e în orice om câtă vreme omul ascultă glasul lui Dumnezeu și îl urmează cu smerenie și cu încredere.

Pr. Bogdan Muraru, Parohia Doicești