România este arsă până-n rărunchi de un soare nebun. Aşa se spune şi aşa va fi. Ceea ce se întâmplă este un dezastru. Şi se mai spune de către unii că avem de-a face şi cu un război climatic. O fi. Adevărul este că ţara românilor moare cu fiecare zi în această vară, arşiţa asta ca de bombardament nuclear secându-i răsuflarea.

Cum destinul a făcut să vin pe această lume, hăt, de demult, dinainte de ultimul război mondial al secolului 20, am prins marea secetă din 44-47 când românii mureau pe capete de inaniţie şi pământul aşijderea. După care a venit comunismul bolşevic. Şi totuşi, într-un alt fel de regim, comunism, s-au construit canale de irigaţii şi chiar dacă a mai dat câte o secetă, pământul românesc a rodit şi ţara a avut pâine.

Apoi a fost o revoluţie. După care a fost adus capitalismul, nu pe tancuri sovietice precum comunismul, ci cu ajutorul multinaţionalelor de tot felul. Ca să fie precis: a fost readus. Şi multinaţionalele astea s-au pus pe un jaf inimaginabil, primind o mână de ajutor din partea unor idioţi utili (politicieni de adunătură) din lăuntrul Românabsurdistanului. Idioţi utili care au pus cruce sistemului de irigaţii şi nici gând să-l refacă şi să reia construcţia canalelor de dinainte de 1990.

Dar ceea ce este cel mai rău acum vine din secarea apelor ţării, ceea mai halucinantă secare este a Dunării. O, Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere... Şi, uite că nu-ţi vine a crede, a secat , în multe locuri, o treci la pas, prin vadul de... pulbere de pe un mal pe altul. Şi dacă ţara moare, arsă până-n rărunchi de un soare nebun, guvernanţii din coaliţii se ceartă pe te miri ce, şi sunt gata să pună, fără crâcnire, în practică „marea resetare” şi pe acest pământ nefericit stingându-ne să mai aruncăm pătura pe noi la iarnă. Oameni buni, este o secetă de ne seacă şi inima!