George Coand�

Spre miezul nopții unei zile de var� bântuite de o arșiț� nemiloas�, p�rinții mei, pe ale c�ror chipuri am v�zut cum se așternuse o ap�s�toare îngrijorare, st�teau cu urechile lipite de un aparat de radio Columbia cu acumulator, așteptând transmiterea unui important mesaj c�tre țar�. Cu toate c� eram la vârsta pantalonilor scurți (peste câteva zile aveam s� pornesc pe calea cunoașterii, un abecedar și o t�bliț� de ardezie în ghiozdanul de carton presat), am înțeles / simțit c� ceva extraordinar se va petrece peste câteva clipe. Și într-adev�r, c�tre miezul nopții, în difuzorul aparatului de radio s-a auzit vocea nehot�rât� a regelui Mihai. Iar de pe chipurile p�rinților mei s-a șters îngrijorarea, fiind înlocuit� de o sincer� bucurie, cu lacrimile jucându-le pe pleoape. România, și asta am înțeles simțit din discuția p�rinților, apropo de mesajul regal, a întors spatele nemților lui Hitler, trecând într-o alt� tab�r� militar�. Bucuria a cuprins și G�eștiul în care locuiam pe atunci. În toate casele s-au aprins luminile. Localnicii au ieșit în strad� - și noi, odat� cu ei - prinzându-se într-o mare hor�. Credeau c� pentru români, r�zboiul luase sfârșit. Și înjurau de mama focului pe Hitler, iar pe conduc�torul statului Mareșalul Ion Antonescu, de la adorație, îl trecur� la hulire. Și-a fost s� fie 23 august 1944. Pe toamn�, am v�zut n�vala trupelor Armatei Roșii și prin G�ești, îndreptându-se viforoase „na Berlin” („la Berlin”), un zdrahon de ofițer sovietic – ce grad o fi avut, nu știu – înfigându-i tat�lui meu în piept un ditamai pistolul și smulgându-i ceasul de buzunar pe al c�rui breloc auriu se vedea clar simbolul dolarului american, dar pentru acel rus uriaș neînsemnând altceva decât... SS. „Davai ceas”, nu-i așa, chiar dac� era un „American clock”? Îns� de unde s� știe acel „sovietki ofițer”, sfid�tor în s�lb�ticia-i, limba marelui aliat de peste Atlantic?

(va urma)