Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



13.09.2021 00:16

În Dâmbovița,


A A

Peste jumătate din cadrele didactice, vaccinate împotriva COVID-19

Peste jumătate din cadrele didactice, vaccinate împotriva COVID-19

*Până în acest moment, procentul profesorilor vaccinați este de 66%, iar din personalul neauxiliar sunt vaccinați aproape 61%

 

La sfârșitul săptămânii trecute, prof. inspector general, Cătălina Homeghiu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că cei mai mulți dintre profesorii din unitățile de învățământ din Dâmbovița, dar și din personalul auxiliar, au fost vaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2. Până în acest moment, procentul profesorilor vaccinați este de 66%, iar din personalul neauxiliar sunt vaccinați aproape 61%. Inspectorul general ne-a lămurit în cadrul acestei conferințe de presă că cei care au fost vaccinați, nu necesită să se testeze la fiecare 72 de ore, așa cum se vehicula.

„Până la acest moment, în ceea ce privește vaccinarea cadrelor didactice de la nivel județean, au fost imunizați 66% dintre profesori, iar personalul didactic auxiliar și nedidactic în proporție de 61%. După cum probabil știți, profesorii sau personalul auxiliar vaccinat, nu necesită să se testeze la fiecare 72 de ore, așa cum a fost vehiculat. Aceștia se vor testa doar dacă prezintă simptome de infecție cu COVID-19”, a precizat prof.Cătălina Homeghiu, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița.

84 de unități școlare din Dâmbovița, fără autorizație ISU

Astăzi, 13 septembrie este prima zi a noului an școlar 2021-2022. Conducerea IȘJ Dâmbovița ne-a comunicat faptul că în urma controalelor efectuate de cele două comisii în ultimele săptămâni, rezultatele monitorizării arată că Dâmbovița are 90 unități școlare cu a autorizare ISU și 84 fără autorizare. De asemenea, inspectorul general a mai declarat că mai sunt școli care au primit aceste autorizări pe legislația veche și în curând vor avea și acelea nevoie de autorizații noi.

,,În privința infrastructurii, la nivelul județului Dâmbovița funcționăm 504 unități de învățământ, 489 unități de învățământ de masă și una învățământ special, șapte unități de învățământ particular și șapte unități de învățământ pentru activități extrașcolare.(…) Au fost derulate zilele trecute după cum știți inspecții în toate unitățile din județ, efectuate de echipe mixte din care au făcut parte reprezentanții ai Prefecturii Dâmbovița și ai DSP Dâmbovița. Concluziile pe care le avem în urma acestor activități de monitorizare, împreună cu ISU, am centralizat datele. Avem unități școlare autorizate 90, neautorizate 84 și care nu fac obiectul autorizării 322. Măsura este aceea că și noi împreună cu conducerile unităților de învățământ, dar și reprezentanți ai Instituției Prefectului Dâmbovița, vom colabora cu primăriile UAT-urilor pentru demararea procedurilor în vederea obținerii autorizațiilor și de către aceste unități de învățământ. Față de anul trecut, au mai obținut circa 10 unități aceste autorizații”, a mai transmis inspectorul general, prof. Cătălina Homeghiu.

 

Ștefan Khalil



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Vernisajul Expoziției Itinerante „Ochii Femeilor/Women’s Eyes”
Olimpiade naționale de limbi străine la Târgoviște
Sfânta Maria Egipteanca: Exemplu de transformare și smerenie
Trasee culturale prin Târgoviște
Noi succese ale micilor balerine din Târgoviște
„Cavaleri de Târgoviște”
Urcând treptele duhovnicești spre Înviere
Programul național pentru reducerea abandonului școlar
Nouă achiziție de carte veche la Arhiepiscopia Târgoviștei
Copiii de la Centrul de zi „Sfânta Maria” în vizită la Mănăstirea Bâldana


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

La limita guvernării europene

A trecut neobservată o remarcă a comisarului european Vìra Jourová, care zicea la începutul anului că Uniunea Europeană este „la limită” în ceea ce privește gestionarea sa. "Există deja o organizare a Comisiei Europene în vicepreședinți executivi, vicepreședinți și comisari obișnuiți. Aș spune că suntem la limita a ceea ce este fezabil din punct de vedere managerial”, a... [citește tot...]






Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale