Aşa e, bunul Dumnezeu - nu ştim încă de ce a fost atât de generos - a înzestrat cu de toate pământul locuit de neamul românilor. Cum se spune, ne-a dat, dar în sac ar fi trebuit noi să ne băgăm ce ne-a dăruit Tatăl Ceresc, şi să avem grijă, ca de lumina ochilor din cap, de această zestre pentru care ne-au invidiat şi ne invidiază astăzi, de pe aiurea şi mai ales, marii tâlhari economico-financiari, de pildă din fascinantul, pentru mintea românilor, occident euroatlantic.

Dar noi, năuciţi de democraţia postdecembristă pe care alţii, prin manipulare şmecherească, ne-au băgat-o pe gât, dar şi spălându-ne creierul, la ordinul dat prin intermediul prim-ministrului în pulover roşu, numitul Roman Petre, încă din februarie 1990 la Televiziunea Română Liberă, cum că „industria românească este un morman de fier vechi" - vă mai amintiţi? - , am fost părtaşi la dezindustrializarea ţării, şi ca atare ne-am pierdut pieţele de desfacere pe care le aveam pe toate continentele.

Însă, ceea ce a fost/este cel mai rău şi mai rău, priveşte înstrăinarea resurselor naturale ale ţării (zăcămintele de petrol, de metale preţioase, de sare), astfel că, poporul român a rămas şi cu buzele umflate, şi cu fundul gol, şi cu ochii-n soare, şi acum ne văităm ca babele şi nu suntem în stare, parcă am fi narcotizaţi, să-i pedepsim pe făptaşii oficiali.

Hai s-o zicem pe-aia dreaptă! Preşedinţii republicii, guvernele, parlamentarii - unii s-au revoltat fariseic, de frica electoratului, cum că, vai, în ce hal de  pierzanie a ajuns bietul popor român! Cu toţii şi-au adus o neprecupeţită contribuţie "multilateral dezvoltată" la monstruoasa prăbuşire a ţării, a neamului românesc. Timpul trece, ne bântuie pandemiile, un război  apocaliptic se dă la pragul României şi iată acum, o cumplită, meteorologie o consideră istorică, secetă secătuieşte până la disperare patria.