Echipa națională de fotbal a României a ratat calificarea la Campionatul Mondial care a început duminică, în Qatar. Se joacă frumos, ritmul este unul bun, pentru că cel mai mare turneu din fotbal a venit în plin sezon, când fotbaliștii sunt la un nivel ridicat, atât din punct de vedere fizic, cât și al pregătirii mentale. Totuși, este frustrant să urmărim acest turneu fără ca România să participe, pentru că nu există emoții în momentul în care se dispută partidele.

Este clar că fiecare are câte o favorită, în cazul meu fiind Portugalia, dar mult mai frumos ar fi fost dacă echipa noastră ne-ar fi reprezentat la acest turneu final. Campionatul Mondial din 1998 a fost ultimul la care România a participat, iar de atunci au trecut cinci ediții ale turneului final, în timp ce al șaselea este în plină desfășurare, la care tricolorii nu au luat parte. Este frustrant cum, dintr-o națională care impresiona în anii 90, să ajungem în situația în care nu mai speriem pe nimeni, iar cei din Federația Română de Fotbal se bucure enorm pentru o victorie într-un meci amical cu Moldova.

Am ajuns foarte jos, iar acest lucru nu este cauzat doar de munca depusă de actuala conducere FRF, ci este o boală mai veche, care a pornit în mandatul lui Mircea Sandu. Oamenii de fotbal se mulțumesc cu puțin, iar fotbalul românesc se afundă tot mai mult în mizerie. În loc să ne bucurăm de un turneu final, avem parte de amicale cu Slovenia și Moldova, naționale cu rezultate modeste în întreaga existență. Indiferent de câte promisiuni vom auzi, că nu mai ratăm următorul Mondial sau că mentalitatea jucătorilor se va schimba, adevărul este unul crud.

Nu mai contăm în fotbalul mare, nici în competițiile destinate echipelor de club, nici cu echipa națională. Nivelul competiției interne este unul slab, iar puținii jucători care fac pasul în străinătate nu reușesc să se impună. După Mutu și Chivu, doar Radu Ștefan a reușit să mai evolueze constant la o echipă puternică din afara țării, dar acesta s-a retras devreme de la echipa națională.

În rest, am avut mulți jucători tineri, care au lăsat impresia că pot avea o carieră bună, dar au rămas la stadiul de speranțe. Să sperăm că vom prinde și vremuri mai bune. Greu de crezut însă, ținând cont de strategia conducătorilor fotbalului românesc. Sau mai bine spus, există vreo strategie?