Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



01.06.2023 00:12

Cuvântul care zidește


A A

Împlinirea făgăduințelor

De mai bine de două milenii, la cincizeci de zile de la slăvita Înviere a Domnului Iisus Hristos, prăznuim cu aceeași bucurie un eveniment covârșitor din istoria mântuirii: Pogorârea Sfântului Duh, Cincizecimea sau Rusaliile.

Evenimentul este relatat în Sfânta Scriptură de către Sfântul Apostol și Evanghelist Luca în cartea Faptele Apostolilor. (Fapte 2,1-11). Din relatarea biblică desprindem că prin toate actele Sale: Întrupare, Jertfă, Înviere și Înălțare Domnul Iisus Hristos a îndumnezeit firea omenească pe care a asumat-o și o transfigurează deplin prin venirea Preasfântului Duh în inimile oamenilor. De altfel, se cunoaște faptul că scopul vieții bisericești și duhovnicești este de a ne face mădulare ale Trupului lui Hristos și de a lua Duh Sfânt. Așa cum consemnează Sfântul Apostol Pavel, prin pogorârea Duhului Sfânt s-a împlinit proorocia Profetului Ieremia: „Pune-voi legile Mele in cugetul lor si in inima lor le voi scrie, si voi fi lor Dumnezeu si ei vor fi poporul Meu.” (Evrei 8,10).

Sfântul Ioan Damaschin folosește exprimarea: „Sfântul Duh este semnul lui Dumnezeu Cuvântul Care S-a născut din Tatăl“, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că: „Sfântul Duh lucrează asupra tuturor oamenilor, însă în mod diferit. Pentru că toți oamenii sunt zidirea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt acționează asupra tuturor, fără nici o excepție, cu energie proniatoare, care este energia ce ține și mișcă funcțiile lor firești. Alături de aceasta, asupra celor care se află sub Lege, Duhul Sfânt lucrează cu har care îi îndeamnă spre necălcarea poruncilor si îi iluminează spre cunoașterea lui Hristos. De asemenea, pentru cei care trăiesc în Hristos, harul este înfietor, căci aceștia se fac fii ai lui Dumnezeu prin lucrarea Duhului Sfânt. În fine, asupra celor îndumnezeiți, adică asupra celor care s-au arătat vrednici de a trăi in cetatea lui Dumnezeu și de a se face sălaș al puterii Sale îndumnezeitoare, Duhul Sfânt acționează cu har înțelepților. Așadar, Duhul Sfânt lucrează în toți, dar in chip diferit, în funcție de starea duhovniceasca în care se găsește fiecare.” Ambii Sfinți Părinți ne aduc înțelegerea că Domnul prin ridicarea Sa la cer nu se retrage din Creație sau îi părăsește pe ucenicii Săi și rupe comuniunea cu ei, ci El continuă să fie lucrător în toate și în toți prin Duhul Sfânt, iar Pogorârea Acestuia la Cincizecime ne indică faptul că Înălțarea nu este numai o urcare către Dumnezeu, dar și o coborâre către om, Domnul Iisus Hristos fiind de-a dreapta Tatălui și în același timp prezent deplin în inimile credincioșilor, devenind Viața celor care trăiesc viața Lui în spațiul pnevmatic al Bisericii, pentru că Hristos cel înălțat în slavă este prezent în Biserică prin Duhul Sfânt, îndreptând viața creștinilor spre Învierea cea de obște și spre împărăția cerească, conform cuvintelor Sale: „Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine“ (Ioan 12, 32).

Cincizecimea este împlinirea făgăduinței pe care Dumnezeu o face tuturor oamenilor; prin Pogorârea Sfântului Duh: Biserica, Trupul lui Hristos, care prin Sfinții Apostoli, acum mădulare vii ai Domnului, vânează întreaga umanitate pentru a o aduce la „cunoștința Adevărului”, mai ales că, Mântuitorul imediat după Învierea Sa zice ucenicilor: „Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute.” (Luca, 20, 22-23), și astfel primim prin Duhul Sfânt posibilitatea reconcilierii cu Dumnezeu, se dăruiesc lumii episcopii Bisericii, care prin succesiunea apostolică, transmit tuturor credincioșilor harul Duhului lui Dumnezeu.

 

Pr. Casandrescu Ion Daniel – Parohia Moroeni Glod

 

 

 



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Pescuirea minunată
Străzi cu nume de flori la Malu cu Flori
Comuna Raciu continuă să investească în infrastructura sportivă
Sprijin la Voinești pentru elevi și părinți
Înălțarea Sfintei Cruci
Liniște salarială după greva din vară
Mircea Geoană, primit la reședința Arhiepiscopiei Târgoviștei
Salonul Editorial Târgoviște, ediția XXII-a, de Zilele Cetății
Trienala internațională de sculptură "Vasile Blendea"
Nașterea Maicii Domnului - zi de bucurie și împlinire duhovnicească


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

C40 – spre neocomunismul / neofascismul distopic (II)

GEORGE COANDĂ


Din agenda acestui grup, de fapt o bandă de descreierați – păcat că s-au vârât în această gașcă dubioasă și primarii orașelor românești mai înainte pomenite – haideți să spicuim câteva păcăleli parșive ambalate în proiecte promițătoare, cum ar fi, de pildă „o tranzacție verde și justă”, „un viitor mai verde, mai sănătos și mai... [citește tot...]



Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Follow artpress_tgv on Twitter




Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale