Basilica.ro: Lucrați de mai mulți ani în relațiile externe ale Bisericii Ortodoxe Române. Cum s-au schimbat lucrurile între timp? Ce perspective de viitor sunt?

ÎPS Nifon: Desigur că peisajul cultural și socio-politic s-a schimbat mult în întreaga lume și evident că acest lucru aduce noi provocări pe care societatea și implicit Biserica, dar și organismele bisericești internaționale trebuie să le ofere un răspuns adecvat. Multe dintre aspectele care defineau perioada când libertatea de exprimare era limitată, astăzi sunt cu totul diferite.

În anumite momente de dinainte de 1989, relațiile cu Consiliul Mondial al Bisericilor de la Geneva nu au fost foarte ușoare, întrucât, într-un regim politic în care libertatea nu reprezenta o coordonată intangibilă, voci străine de Biserică au sugerat sau chiar presat delegații români să amenințe cu retragerea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliu. Evident că Biserica nu le-a dat curs, iar astăzi, Consiliul Ecumenic este recunoscător tuturor pentru rezistența la aceste presiuni antiecumenice, străine de spiritul nostru eclezial.

Dacă în trecut eram Biserici separate de istorie, situate în blocuri economice, politice, culturale diferite și antagonice, astăzi, când ne bucurăm de libertate, suntem datori ca în relațiile externe bisericești să sporim solidaritatea, excluzând unele suspiciuni sau neîncrederi, pentru o mărturie creștină, comună și credibilă, într-o lume indiferentă și pe alocuri cu puternice nuanțe de descreștinare. Un glas puternic al creștinilor, în Europa diversității, nu poate fi trecut cu vederea!

Pe de altă parte, o Biserică fragmentată nu poate vindeca o societate divizată, care pare să fie cuprinsă, pe alocuri, de virusul secularizării accentuate, al colonizării ideologice și al ideilor neomarxiste, care promovează atitudini și manifestări antiecleziale și implicit anticlericale.

Dacă în trecut, organizațiile creștine internaționale identificau cu claritate opozantul sau doctrinele care luptau contra manifestării credinței, astăzi lucrurile s-au schimbat, în sensul în care răul se ascunde în diferite concepte rafinate, care tentează și cheamă în numele unei exacerbate corectitudini politice la edificarea unei noi lumi și a unui nou om, cu implicații, modificări și orientări antropologice confuze.

Însă, în creștinismul de diferite nuanțe confesionale, care are o memorie experiențială milenară, provocărilor timpului trebuie să li se răspundă prin solidaritate comună și coresponsabilitate. Suntem de acord că există un câmp imens de înnoire, de revitalizare a moștenirii creștine și chiar mai ales de progres în ceea ce privește calitatea vieții umane, însă toate acestea trebuie să se dezvolte pe principiile și valorile civilizației creștine care, așa cum spuneam, de două milenii construiește lumea în spiritul libertății, echității și al adevărului evanghelic.

Dimensiunea prezenței sacrului în viața noastră, personală și comunitară, reprezintă un punct central de referință în majoritatea întâlnirilor la care suntem chemați să participăm și să aducem mărturie din experiența Bisericii noastre.

Așadar, perspectivele sunt întotdeauna fondate pe multă speranță, pe încrederea în Bunul Dumnezeu și pe dorința și voința de a face mai mult, de a ne deschide cu curaj, în duh misionar, unii către alții și de a colabora responsabil pentru unitatea creștină și implicit pentru zidirea unei lumi mai bune și cu preocuparea de a oferi lumii maximă credibilitate Cuvântului lui Dumnezeu în contemporaneitate, mai ales față de cei necredincioși și necreștini.

Interviul integral pe www.basilica.ro