Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor se numeşte şi Duminica Sfintei Cruci. Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci începe cu îndemnul Mântuitorului ca fiecare om să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze Lui. Iar apoi Mântuitorul întreabă: “Ce-i foloseşte omului să câştige lumea aceasta, dacă îşi pierde sufletul său?”. Iar în partea ultimă a textului Evangheliei care s-a citit, se spune că între cei prezenţi se află oameni care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăţia lui Dummvru. Deşi textul Evangheliei acestei duminici este relativ scurt, el este foarte bogat în înţelesuri duhovniceşti legate de taina vieţii creştine, în general, cât şi de perioada aceasta a Postului Sfintelor Paşti.

Pentru a ne mântui, în primul rând, că trebuie să ne lepădăm de noi înşine, să ne luăm crucea noastră, fiecare dintre noi, şi să-i urmăm lui Hristos, pentru că cel ce voieşte să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde, dar cine îl pierde pentru Hristos şi pentru Evanghelie îl va mântui. Aceste cuvinte ne arată că există o singură modalitate, o singură cale pentru mântuire – aceea de a ne uni cu Dumnezeu.

Cine voieşte să-şi scape viaţa prin sine, cu propriile forţe biologice, se va pierde, iar cine se dăruieşte pe sine lui Hristos, chiar până la jertfa propriei sale vieţi, acela se va mântui. Iată de ce perioada Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti este un timp sfânt în care ne dezlipim, prin post şi pocăinţă, de ceea ce este rău în viaţa noastră, de ceea ce este păcat şi moarte ca despărţire de Dumnezeu, şi ne unim cu Hristos prin rugăciune şi fapte bune.

Al doilea mare adevăr pe care ni-l comunică Evanghelia din Duminica Sfintei Cruci este Taina crucii ca lumină a vieţii creştine. Evanghelia ne îndeamnă ca fiecare să se lepede de sine, adică să nu mai facă voia sa, ci voia lui Dumnezeu, să-şi ia crucea şi să urmeze lui Hristos. Aici crucea poate însemna o suferinţă, neputinţă, neîmplinire, o încercare, o recunoaştere a limitelor noastre, a finitudinii condiţiei umane, dar şi o permanentă răstignire între idealul propus şi rezultatul obţinut, „căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Romani 7, 19).

Pentru unul crucea este o boală sau o patimă nevindecată, pentru altul crucea este neîmplinirea unui ideal; pentru unul crucea poate fi o stare nedorită, pentru altul crucea poate fi o chemare neînţeleasă. În multe feluri se poate traduce cuvântul cruce, privit duhovniceşte, când îl referim la propria noastră viaţă. Totuşi, Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci este o Evanghelie a speranţei. Recunoscând noi povara sau neputinţa noastră o aducem la Hristos, ca El să ne ajute să o purtăm.

În această duminică, Biserica cinsteşte în mod deosebit puterea şi lumina spirituală a Sfintei Cruci ca lumină a Postului Sfintelor Paşti şi ca arvună a Săptămânii Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos. În cântările din Triod, referitoare la lumina Crucii din Postul Sfintelor Paşti, Crucea este numită: „făcătoare de viaţă”, „raiul Bisericii”, „uşa Raiului”, „noul pom al vieţii”, „pom al nestricăciunii”, „armă nebiruită”, „lauda preoţilor”, „lauda şi scăparea monahilor”, „slava mucenicilor”, „podoaba sfinţilor”, „izvor al harului”, „bucuria ortodocşilor”, „strălucirea îngerilor”, „mai luminoasă decât soarele”, „ea luminează creaţia”.

Pr. Constantin Stroilescu, Parohia Costișata