Piatră de încercare a sufletului nostru este bogăţia. În toate timpurile omul s-a frământat mereu pentru a avea. Fie nevoia trebuinţelor trupeşti de orice clipă, fie grija pentru traiul de mâine şi mai târziu; fie, în sfârşit încrederea că prin avere putem stăpâni împrejurările în mijlocul cărora se desfăşoară viaţa, bogăţia a fost şi este ţinta către care au năzuit toate dorinţele şi străduinţele omeneşti. Dezlegarea acestei întrebări şi împăcarea atâtor răspunsuri ne-o dă pilda bogatului căruia îi rodise ţarina mai mult decât se aştepta el.

Şi atunci, bucuros de aceasta, cugeta în sine şi zicea: „Ce să fac, n-am unde să adun roadele mele? Şi a zis: aceasta voi face: am să stric hambarele şi am să le fac mai mari şi am să adun acolo toate roadele şi toate bunătăţile mele; apoi am să zic sufletului meu: suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani, odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!” Dumnezeu însă i-a zis lui: „Nebune, în noaptea aceasta ţi se va lua sufletul; dar cele ce ai strâns ale cui vor fi?” Evanghelia se încheie cu învăţătura şi îndemnul: „Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi (adică numai pentru sine), iar nu în Dumnezeu se îmbogăţeşte”.

Sf. Scriptură califică lăcomia drept idolatrie, mama şi rădăcina tuturor răutăţilor, „căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu” (Efeseni 5, 5). Pe drept cuvânt spune înţeleptul Solomon: „Omul lacom aţâţă cearta, iar cel ce nădăjduieşte în Domnul va fi îndestulat” (Pilde 28, 25).

Ar fi foarte greşit dacă cineva ar crede că Domnul Iisus Hristos osândeşte câştigarea bunurilor materiale, economia şi prevederea. Ca şi în alte pilde asemănătoare, Iisus are în vedere lipsa de deschidere a sufletului bogatului faţă de nevoile şi necazurile celor din jur, păcatul egoismului, la care acum se adaugă păcatul lăcomiei şi nebunia de a crede că omul poate aduna pentru „mulţi” ani, uitând cât e de scurtă şi de nesigură viaţa omenească.

Viaţa pământească îşi are, desigur, trebuinţele ei fireşti – hrană, îmbrăcăminte, casă etc. -, fără de care ea nu poate exista. E firesc, e o datorie să le cauţi, să munceşti şi să le aduni, dar a lega toată viaţa numai de acestea, a nu te gândi la sufletul şi la trebuinţele lui, a nu te gândi la momentul despărţirii de ele, iată cu adevărat nebunia vieţii. Pe drept cuvânt spune Mântuitorul în încheierea parabolei: „Aşa este cel ce-şi strânge comori iar în Dumnezeu nu se îmbogăţeşte”.

Spre a fi fericit în viaţă şi în faţa morţii, e necesară o singură comoară, pe care „rugina n-o strică, şi moliile n-o mănâncă”. Să ne întrebăm, suntem bogaţi sau săraci sufleteşte? Dacă răspunsul va fi dezamăgitor, să adânceşti această pildă şi să cauţi să înţelegi ceea ce-ţi dezvăluie priveliştea lumii în care trăieşti şi să ne străduim a ne îmbogăţi în virtute, făcându-ne „pildă de fapte bune, în învăţătură, în curăţie, în cinste” (Tit. 2, 6-7).

Pr. Ionuț Ovidiu Grecu, Parohia Rățoaia