17.06.2014 07:13

Problemele dâmbovițenilor, pe masa Avocatului Poporului

Problemele dâmbovițenilor, pe masa Avocatului Poporului
Galerie foto

❚ Cele mai întâlnite reclamații din Dâmbovița se referă la atitudinea și întârzierea răspunsurilor pe care ar trebui să le ofere autoritățile publice ❚ Cei care reclamă sunt în general pensionari

 

PETRE DRĂGUȚOIU


Ieri, 16 iunie, timp de patru ore, reprezentantul instituției Avocatul Poporului s-a aflat la Târgoviște, pentru problemele dâmbovițenilor. Ioana Enache, expert coordonator al instituției, a răspuns petiționarilor și le-a oferit explicații. Printre problemele cel mai frecvent întâlnite în județul nostru se numără atitudinea unor autorități care nu răspund cererilor cetățenilor în termenul legal sau transmit răspunsuri și nu rezolvă nimic.

 

La acestea se adaugă numeroase cereri și demersuri, de regulă pentru eliberarea unor adeverințe, acte fiscale sau nesoluționarea petițiilor, cei care reclamă fiind în general pensionari. Ca exemplu, Ioana Enache ne-a expus cazul unui dâmbovițean, beneficiar de pensie anticipată parțial, care a cerut recalcularea pensiei pe 19 februarie 2013, iar până în luna mai 2014 nu i se aplicase indicele de corecție prevăzut de lege.

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Numai după ce s-a adresat instituției Avocatul Poporului problema a fost rezolvată, petiționarul primind și decizia autentificată. Alte cereri, numeroase, se referă la unele drepturi ale persoanelor cu handicap, aplicarea legilor proprietății și accesarea despăgubirilor legale.

 

Acordarea audiențelor este gratuită, iar cererile sunt scutite de taxa de timbru. Este indicat ca persoanele care solicită audiențe să prezinte și documente (în copie) referitoare la problema sesizată. Nu intră în competența instituției Avocatului Poporului actele autorității judecătore ști, ale Parlamentului, președintelui sau ale guvernului.